Tânărul britanic care vrea să scoată Grecia din belele prin puterea Internetului
Platformele de crowdfunding au dus la crearea unor dispozitive cu adevărat impresionante și mulțumită lor am văzut filme independente bune și am auzit muzică interesantă. Acum, un britanic vrea facă istorie, încercând să se folosească de finanțarea publică pentru a scoate grecia din faliment.
Thom Feeney, un londonez de 29 ani, a lansat o campanie de strângere de bani de șapte zile pentru a plăti tranșa de 1,6 miliarde euro pe care Grecia ar trebui să o achite astăzi catre FMI, potrivit Hotnews.ro.
Thom Feeney scrie pe pagina campaniei de strângere de fonduri că UE are 503 milioane locuitori care ar putea cotiza cu câțiva euro pentru a salva Grecia. Adică, în medie, trei euro de persoană.
Cei care cotizeaza pentru plata datoriei Greciei ar urma să primească, din partea inițiatorului campaniei, o carte poștală cu Alexis Tsipras, prim-ministrul Greciei, pentru o donație de 3 euro, o salată de măsline cu brânză feta pentru 6 euro, o sticlă de ouzo pentru 10 euro, o sticlă de vin grecesc dacă oferă 25.
Cei mai darnici pot primi, pentru 160 euro, un coș cu produse alimentare din Grecia, o vacanță de o săptămână pentru două persoane, în septembrie, pentru 5.000 euro, sau multe mulțumiri și recunoștința eternă din partea poporului grec pentru o contribuție de un milion de euro.
Nu e clar însă cum vor ajunge banii la guvernul grec, dacă guvernul grec ar accepta donația și nici din ce bani vor fi achitate recompensele.
De la publicarea campaniei pe platforma IndieGoGo, în mai puțin de jumătate de zi, au cotizat peste 2.900 oameni cu aproximativ 45.000 euro.